Doi morţi şi un rănit într-un accident pe DN 71, între un autoturism şi un TIR

de Cuget Liber Sâmbătă, 03 Decembrie 2022 334
Două persoane au murit şi o alta a fost rănită, sâmbătă, într-un accident pe DN 71, în localitatea dâmboviţeană Doiceşti, după o coliziune între un TIR şi un autoturism, informează ISU Dâmboviţa, scrie Agerpres. 

"La locul accidentului au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate. Au fost demarate imediat manevrele de descarcerare ale celor două persoane prinse în autoturism, acestea fiind extrase în scurt timp şi predate echipajelor medicale. Toate victimele au fost găsite inconştiente. Pentru doi bărbaţi, pasageri în autoturism, a fost declarat decesul, iar a trei a victimă, un bărbat, a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte", precizează ISU Dâmboviţa.


La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenţie cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.

Cazul rămâne în atenţia poliţiştilor.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei