Sâmbătă, 20 Iunie 2026

Doi jandarmi constănțeni au sărit în ajutorul unei femei care avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale

de Antonia IVAN Sâmbătă, 20 Iunie 2026 167 < 1 min citire
Alin și Ștefan se aflau în patrulare, în această dimineața, când au fost opriți de un bărbat. Soacra acestuia tocmai suferise un accident vascular cerebral și avea nevoie de ajutor.
Un echipaj medical mobil se afla deja la fața locului pentru a-i acorda primele îngrijiri femeii, însă era nevoie de ajutor pentru a o coborî din apartament și a o transporta la ambulanță.
Colegii noștri au fost oamenii potriviți la momentul potrivit. Au urcat imediat alături de bărbat, iar acolo personalul medical efectua deja procedurile necesare pentru a o stabiliza pe femeie. Deși acesta a povestit că femeia avea antecedente medicale de AVC, din fericire, personalul medical a stabilit că nu suferise un accident vascular cerebral, ci doar o scădere a glicemiei.
După ce femeia a fost stabilizată, Alin și Ștefan, alături de echipajul medical, au ajutat-o să coboare scările și să urce în ambulanță pentru a fi transportată la spital, unde urmează să efectueze investigații amănunțite.
Indiferent de misiunea pe care o avem de îndeplinit, cea mai importantă rămâne aceea de a-i ajuta pe oameni și de a fi alături de ei.
Taguri
Articolul anterior Fată rănită după ce a pierdut controlul unei trotinete electrice și a căzut pe șosea
Articolul următor „Administrația sub lupă” - Costinești, între potențial și provocările estivale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei