Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea a doi polițiști din cadrul IPJ Constanța la pedepse cu închisoarea cu executare pentru fapte de corupție.
- Publicitate -
Judecătorii l-au condamnat, ieri, pe Cristian Olaru la pedeapsa de patru ani și jumătate de închisoare cu executare, iar pe Mugurel Alexa la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Acestuia din urmă, magistrații i-au schimbat încadrarea juridică din luare de mită în complicitate la luare de mită. Amândurora le vor fi interzise drepturile pentru o perioadă de doi ani.
Fiul lui Cristian Olaru, Darius Olaru, a fost condamnat și el la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
De asemenea, judecătorii l-au obligat pe Cristian Olaru să retur-neze denunțătorului suma de 1.700 de lei. Sentința nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, cei doi polițiști, la momentul comiterii faptei, agenți de ordine publică în cadrul Secției 2 Poliție, în noaptea de 7 spre 8 februarie 2011, au oprit în trafic un autoturism con-dus de un cetățean din cartierul Palazu Mare. Conducătorul auto nu avea asigurare RCA, iar în mașină deținea un baston telescopic. Pentru a-l ierta, cei doi polițiști i-ar fi cerut suma de 1.700 de lei.
Cei trei au stabilit să se întâlnească a doua zi, în zona Kaufland, iar polițiștii l-au trimis pe fiul unuia dintre ei să ridice banii, motiv pentru care și acesta a fost condamnat.