Doi pompieri au mutat în câmp majoritatea stupilor cu albine din autoutilitara răsturnată de dimineață

de Cuget Liber Sâmbătă, 25 Iunie 2022 213
Doi pompieri din cadrul ISU Neamţ au reuşit să mute majoritatea stupilor cu albine din autoutilitara care s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, pe drumul european E 85, în zona Hanului Ancuţei.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că cei doi pompieri sunt şi apicultori astfel că au ştiut cum să manevreze stupii.
Ei au fost sprijiniţi de mai mulţi apicultori din zonă, dar şi de proprietarul albinelor.
"Pavilionul apicol a fost tăiat cu accesoriile pentru descarcerare şi a fost dus tot în câmp, unde aparţinătorul îşi va reorganiza familiile de albine. La locul producerii evenimentului au rămas cinci lăzi de stup goale pentru a colecta albinele răzleţe. La momentul actual, mai sunt albine în zonă, urmând a intra în cei cinci stupi până la lăsarea întunericului. Localizarea albinelor s-a făcut prin crearea unei perdele de apă, denumită ceaţă fină", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Sâmbătă, o autoutilitară încărcată cu 60 stupi de albine s-a răsturnat pe drumul european E85, în zona Hanului Ancuţei.
În urma accidentului, şoferul din judeţul Suceava a fost înţepat de albine, fiind transportat la spital.


foto: ISU Neamt

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei