Doliu în fotbalul românesc. S-a stins la 49 de ani. "Drum lin, Dane!"

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 12 Mai 2020 1691
Dan Lăzărescu, fost arbitru FIFA, a murit luni la doar 49 de ani, informează frf.ro. El a fost în ultimii ani consilier pe probleme de arbitraj la Telekom Sport.

Lăzărescu a fost arbitru asistent cu ecuson FIFA și vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.

Acesta a fost găsit fără suflare luni, 11 mai, în locuința sa (conform Mondo News, Lăzărescu ar fi suferit un stop cardio respirator și a fost găsit fără suflare de un apropiat în baia casei sale).

În cariera lui, Dan Lăzărescu a bifat 92 de partide în Liga 1 și 96 în Liga 2. S-a retras din arbitraj în 2004, la 35 de ani, din cauza unor probleme de sănătate.

"În timpul carierei am avut două operații la coloană. Anul trecut am făcut-o pe a treia. A fost foarte grav. S-a declanșat rapid. Doctorul mi-a spus că nu a văzut o asemenea hernie de disc. Anul trecut am ridicat ceva greu și s-a declanșat o pareză pe piciorul drept.

Am rămas cu o semipareză. M-am mișcat foarte repede, în trei zile m-am operat. Recuperarea a fost foarte grea, 6 luni am mers cu două cârje și încă 3 luni cu o cârjă. A fost foarte grav. Dacă mai întârziam o zi cu operația, riscam să rămân paralizat de la brâu în jos" - Dan Lăzărescu, la GSP Live.

"A fost un coleg deosebit. Am lucrat la TVR, la Minutul 91, apoi la Telekom. Provenea dintr-o familie sportivă. Arbitru onest, de ridicat nivel, un specialist obiectiv. Din păcate, era bolnav de mai multă vreme. Slăbise rău... Dumnezeu să-l odihnească în pace!" - Cornel Dinu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei