Duminică, 07 Iunie 2026

DONAȚIE de la POMPIERI pentru familia căreia i-a fost MISTUITĂ CASA ÎNTR-UN INCENDIU

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 18 August 2020 138 < 1 min citire
O familie cu patru copii din comuna constănțeană Cobadin a rămas fără locuință, după ce un incendiu le-a mistuit agoniseala de o viață. Incidentul nefericit a avut loc în după-amiaza zilei de 27 iulie. Ambii părinți sunt în prima linie în lupta împotriva COVID 19, George Botea fiind jandarm, iar soția sa, Florina, este cadru medical în Spitalul Județean Constanța. 
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" le-au venit în sprijin. 
"Arma pompierilor este o expresie a legăturilor strânse între oameni, o uniune bazată pe ajutorarea omului, în cele mai dificile momente ale sale. Tocmai din acest motiv, pompierii constănțeni au pus mână de la mână, din puținul lor, pentru a veni în sprijinul familiei Botea, a cărei locuință a fost mistuită complet de flăcări, în urmă cu aproximativ o lună. Ne-am mobilizat și sperăm că am adus o rază de lumină pentru ei", au transmis reprezentanții ISU Dobrogea. 
Reamintim că cei care doresc să doneze cât de puțin o pot face în contul RO87 RNCB 0120 0317 9977 0001, deschis pe numele Botea George, la BCR BANK. 
Taguri
Articolul anterior PE URMA VITEZOMANILOR! Mii de permise auto reținute de Poliție
Articolul următor Stelian Ion, candidatul Alianței USR-PLUS, și-a depus candidatura la Primăria Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei