Vineri, 05 Iunie 2026

Dosar penal în cazul dezinfectanților din spitale

de Cuget Liber Miercuri, 04 Mai 2016 131 1 min citire
Dosar penal în cazul dezinfectanților din spitale
Procurorii au dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor și falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse, informează PÎCCJ într-un comunicat citat de Agerpres.Conform sursei citate, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constituit un dosar penal având ca obiect informațiile vehiculate în spațiul public privind dezinfectanții produși de o firmă autohtonă utilizați în unitățile sanitare.
"Procurorii au dispus în cauză începerea urmăririi penale cu privire la faptă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor prev. de art. 352 Cod penal și falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse prev. de art. 357 alin. 2 Cod penal. În cauză au fost delegați ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, inclusiv pentru participarea la ridicarea probelor necesare în vederea realizării unor teste specifice, în colaborare cu Corpul de control al Ministerului Sănătății", precizează sursa citată.
Joi, Ministerul Sănătății anunța că ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu a dispus Corpului de control demararea unor controale mixte, împreună cu Inspecția Sanitară de Stat și Serviciile de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, după apariția în media a problemelor legate de dezinfectanții din spitale. Potrivit MS, controalele mixte dispuse de ministrul Sănătății se vor derula în strânsă legătură cu ancheta penală aflată pe rolul Parchetului General.
Taguri
Articolul anterior Clienții Astra Asigurări încep să-și primească banii
Articolul următor Gabriel Oprea, la DNA. Sechestru pe avere!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei