Joi, 04 Iunie 2026

Dosar penal pentru avocatul Valentin Marin

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 17 Martie 2010 861 < 1 min citire
Un avocat din cadrul Baroului Constanța s-a ales cu dosar penal după ce, ieri după-amiază, nu a oprit la semnalul polițiștilor de la Rutieră și a refuzat testarea ori recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Este vorba de Valentin Marin, de 42 de ani, din Constanța, care se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare CT-07-CBE, și circula pe DN 39, între Agigea și Constanța.
În zona Lazu, polițiștii i-au făcut semn să oprească, dar acesta a refuzat, el fiind urmărit și oprit în cele din urmă. Din câte se pare, atitudinea avocatului a fost una total necorespunzătoare, acesta devenind chiar recalcitrant, refuzând să fie testat cu aparatul Drager, dar și să îi fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din spusele polițiștilor, acesta s-ar fi aflat în vădită stare de ebrietate.
Articolul anterior Fostul primar de la Agigea, Ion Ioniță, își așteaptă sentința în procesul penal cu "urmașul" său, Cristian Cârjaliu
Articolul următor Peste 1.000 de sindicaliști vor picheta, astăzi, Prefectura Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei