Dosar penal pentru omor, în cazul tinerei moarte pentru că familia nu a permis transfuzia de sânge

de Cuget Liber Vineri, 13 Noiembrie 2015 273
Procurorii s-au sesizat din oficiu în cazul fetei care a murit, joi, în Spitalul Județean Suceava, după ce părinții nu au permis medicilor să îi facă transfuzie de sânge, Parchetul Tribunalului Suceava deschizând dosar penal pentru omor.

Astfel, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat din oficiu în urma apariției în presă a unui articol în care se relatează că în 5 noiembrie 2015, în comuna Ciprian Porumbescu, din județul Suceava, a avut loc un accident de circulație în urma căruia tânăra a fost rănită grav și a fost transportată de urgență la Spitalul Județean "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava cu traumatism cranio-cerebral cu edem, fracturi costale care i-au afectat plămânul stâng și fracturi la picioare.
În comunicat se precizează că, din motive religioase, părinții pacientei au semnat că nu sunt de acord și refuză transfuzia de sânge necesară, astfel că, urmare a complicațiilor medicale și a stării critice, pacienta a încetat din viață în seara de 12 noiembrie 2015.

Taguri

Comentează știrea

adevar
14 noiembrie 2015
adevar

Mai prosti ca romani nu exista doar tragedii in Romania

cineva
14 noiembrie 2015
o parere

Au preferat sa le moara copilul decat sa incalce cine stie ce crez de al lor.Bai oameni buni cum puteti sa credeti in ceva ce nu va lasa sa va imbratisati copilul in continuare???Sunteti criminali fanatici !!!Asta nu are de a face cu nici o religie pentru ca D zeu Allah este bun ...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei