Dosare penale pe numele mai multor șoferi din Constanța. Cum au fost surprinși de oamenii legii

de Cuget Liber Joi, 05 Aprilie 2018 250
Polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, în vârstă de 68 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Lumina, județul Constanța, acesta intrând în coliziune cu un gard al unui imobil. În urma impactului, rețeaua de gaze a imobilului respectiv a fost distrusă.
Bărbatul în cauză se afla sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Piatra, județul Constanța, care a condus un autoturism neînmatriculat pe strada Traian, din localitatea Piatra, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au condus persoanele în cauză la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat pe strada Soveja, din municipiul Constanța.
În cauze, au fost întocmite dosare penale.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei