Joi, 04 Iunie 2026

Dosare penale pentru câteva zeci de kilograme de pește

de Carmen MOCANU Miercuri, 14 Noiembrie 2007 307 < 1 min citire
Polițiștii de frontieră de la Hârșova - Ialomița, l-au depistat, luni dimineață, în zona kilometrului fluvial 260 al Dunării, pe Petre Aghei, de 54 de ani, din Ghindărești, care avea într-o barcă trei plase monofilament și 30 de kilograme de pește din specia plătică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Poliției de Frontieră Constanța, agent Marius Niculescu, plasele, în valoare de 500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele, în valoare de 40 de lei, a fost predat la o societate comercială de profil. Polițiștii efectuează cercetări penale împotriva lui Petre Aghei.
Aceiași oameni ai legii l-au depistat, în aceiași zi, pe Ștefan Dobre, de 43 de ani, din localitatea Rusese, județul Buzău, care transporta cu o autoutilitară aproximativ 100 de kilograme de pește, din specii diferite, deși în documente avea specificată o cantitate mai mică. Diferența de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar bărbatul este cercetat penal.
Articolul anterior Fonduri pentru popularizarea "Paraziților" în școli
Articolul următor Amăgit, de doi ani, că va prinde un contract de muncă în străinătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei