Dosarul corupției de la UMC: Merăuță, în libertate?

de Andreea ILIESCU Miercuri, 15 Ianuarie 2014 338
Dumitru Florin Merăuță, fostul student al Universității Maritime din Constanța, cercetat pentru trafic de influență, dare de mită, fals privind identitatea și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a depus, zilele trecute, o cerere pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Magistrații Tribunalului Constanța au respins, ca nefondată, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, privind prelungirea măsurii arestării preventive și au admis cererea formulată de Merăuță. 
Astfel, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Poliția Murfatlar, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de ceilalți inculpați, de învinuiți și de martorii din cauză. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă. 
Reamintim că Merăuță ar fi primit sume de bani cuprinse între o sută și 150 euro de la 17 studenți pentru a-și folosi influența asupra cadrelor didactice din cadrul universității, astfel încât studenții să promoveze examenele restante fără rezolvarea subiectelor pe lucrările scrise, ci numai să-și scrie numele, prenumele, anul de studiu, forma de învățământ, precum și cerința subiectului. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei