Numărul infractorilor prinși crește! Jandarmii au fost cu ochii în patru în 2013

de Anca PAPAN Miercuri, 15 Ianuarie 2014 128
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța (IJJ), a avut loc, la începutul acestei săptămâni, în prezența col. dr. Vasilică Ovidiu, prim adjunct al inspectorului general și șef al Statului Major al Jandarmeriei Române, dar și a altor invitați, evaluarea activității desfășurate de IJJ în 2013. În 12 luni, jandarmii au executat peste 12.700 de misiuni, iar acest lucru se vede și în rezultate. 

Efective mai mari în ajutorul poliției 
În privința misiunilor de menținere a ordinii publice, IJJ Constanța a participat la solicitare și împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Constanța la peste 4.700 de acțiuni, în 11 localități din județul Constanța (municipiul Constanța, Mangalia, Medgidia, orașele Cernavodă, Năvodari, Hârșova, Techirghiol, Eforie, stațiunile Mamaia și Neptun și comuna Costinești). Comparativ cu 2012, anul trecut a fost mărit cu 5% numărul efectivelor de jandarmi care au executat misiuni în comun cu poliția. 
Pe timpul desfășurării misiunilor de menținere a ordinii publice în sistem integrat au fost constatate, în 2013, aproape 440 de infracțiuni (comparativ cu 324 constatate în anul 2012), cu 566 autori, și au fost sancționate contravențional peste 2.400 de persoane cu amenzi în valoare de 556.041 lei. 
Alte peste 300 de acțiuni au fost executate, împreună cu polițiști, sau nu, și în vară, în perioada sezonului estival. Atunci au fost constatate 43 de infracțiuni, cu 49 de autori. De asemenea, au fost sancționate contravențional aproape 880 de persoane (față de 624 sancționate în anul 2012) cu amenzi în valoare de aproape 611.000 lei. 

Conductele magistrale de transport, ținta hoților 
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a desfășurat și în 2013 misiuni de protecție, intervenție și supraveghere a 104 kilometri de conducte magistrale de transport. 90 de indivizi au fost prinși pe picior greșit, în 12 luni. 
Jandarmii au însă planuri mari și pentru acest an. Inspectoratul își propune derularea în continuare a activităților de menținere a ordinii publice în sistem integrat, pentru reducerea infracționalității stradale. 

Taguri

Comentează știrea

christian louboutin clearance
28 februarie 2014
christian louboutin clearance

christian louboutin outlet bridal Stiri Eveniment : Numărul infractorilor prinși crește! Jandarmii au fost cu ochii în patru în 2013 | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin clearance http://mobile.beauty-fitnessegypt.com/images/christian-louboutin-red-bottom-shoes.asp

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei