Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dosarul mită în Portul Agigea. Mai mulți vameși și comisionari vamali și-au recunoscut fapta

de Madalina PETRESCU Joi, 27 Februarie 2025 868 1 min citire
Dosarul mită în Portul Agigea. Mai mulți vameși și comisionari vamali și-au recunoscut fapta
Ancheta în cazul dosarului de mită din Portul Agigea a ajuns la final. Mai multe acorduri de recunoaștere au fost înregistrate la Tribunalul Constanța.
La data de 21 februarie 2025, potrivi portalului instanțelor de judecată, a fost înregistrat pe rolul secției penale a Tribunalului Constanța dosarul de mită din Portul Agigea, cu indicativul 868/118/2025, în care sunt vizați Oprea Marius, Petcu Dorel Emanuel, Cadîr Sunai, Stoica Mihai, Gheorghe Eduard Cristinel, Oprea Bogdan George, Milea Adrian și Cadîr Suat.
Pe lângă inculpații menționați în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție a fost menționat și faptul că „în cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane".
În cursul urmăririi penale DNA Constanța a încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu următorii comisionari vamali și intermediari: Culea Mihai, Pan Haixia, Mirea Cornel, Fuior Andreea, Stănei Alexandru, Rențea Constantin, Polocoșer Florin și David Alexandru.
De asemenea, au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inspectorii vamali: Badea Aila, Mengazi Iener, Stan Florin, Piștereanu Stelian, Hahloschi Jean și Dinu Marian Paul.
Cele 14 acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța.
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Amintim că la data de 13 septembrie 2024, în prima reacție oficială a procurorilor, DNA a arătat că s-au făcut cercetări cu privire la „modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor și pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conțin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute".
Taguri
Articolul anterior Descoperim magia primăverii, la târgul de mărțișoare de la Muzeul de Artă Populară
Articolul următor Horaţiu Potra, despre banii găsiţi în locuinţa sa: "Nu mă obligă nimeni să-mi ţin banii în bancă"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei