Magistrații de la Judecătoria Constanța au dispus repunerea pe rol a dosarului în care Daniel Costache, un tânăr de 17 ani de la Valu lui Traian, este acuzat de act sexual cu un minor. Acesta, în virtutea legilor țigănești, s-a logodit cu o fată de 13 ani, cu care, în prezent, așteaptă un copil. Numai că el a ignorat, astfel, legile românești, în virtutea cărora, de altfel, a și fost arestat.
- Publicitate -
Judecătorii au dispus, vineri, repunerea pe rol a dosarului pe motiv că nu a fost găsit tutorele minorei, în condițiile în care părinții săi sunt decedați. Prin urmare, nu se știe cine o asistă pe fată și are grijă de ea. Pentru lămurirea acestor aspecte, magistrații au acordat un nou termen de judecată pentru data de 27 aprilie.