Duminică, 07 Iunie 2026

Dosarul Vlad Pascu, din nou amânat. ÎCCJ va pronunța decizia peste două săptămâni

de Andreea CARAUA Miercuri, 03 Decembrie 2025 63 < 1 min citire
Dosarul Vlad Pascu, din nou amânat. ÎCCJ va pronunța decizia peste două săptămâni
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat cauza în ceea ce privește contestația depusă împotriva sentinței de zece ani de închisoare, față de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul oficial al Înaltei Curți, magistrații urmează să analizeze, la data de 16 decembrie, cele două solicitări făcute de avocații lui Vlad Pascu împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, care l-a acuzat pe tânăr de ucidere din culpă, conducere sub influența substanțelor psihoactive și alte infracțiuni rutiere.
Ședința a fost stabilită, inițial, pentru data de 2 decembrie, însă magistrații au amânat cauza.
Amintim că, în august 2025, Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare. În urmă cu doi ani, în dimineața zilei de 19 august 2023, Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în apropiere de localitatea 2 Mai a intrat într-un grup de pietoni.
În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viața și alți trei au fost răniți. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului și a fost găsit apoi de polițiști în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influența mai multor substanțe interzise.
Taguri
Articolul anterior Taxa pe nervi. Amenzi uriașe pentru cetățenii care ridică tonul în instituții
Articolul următor Cheltuieli mai mari de personal în an de austeritate! Peste 1.000 de salariați, la Administrația Porturilor Maritime

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei