Două persoane au fost rănite miercuri dimineață, după ce două camioane s-au ciocnit frontal pe DN2A – E60. În urma impactului, ambele vehicule au fost cuprinse de flăcări.
- Publicitate -
Accidentul rutier grav s-a produs miercuri, 24 iunie, în jurul orei 06:00, pe DN2A – E60, în zona Pădurii Chirana, în apropierea localității Țăndărei, județul Ialomița, a informat IPJ Ialomița printr-un comunicat citat de presa locală.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, în accident au fost implicate două camioane care s-au ciocnit frontal. Unul dintre vehicule era condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 43 de ani, iar celălalt de un bărbat de 32 de ani din județul Tulcea.
În urma impactului, cele două camioane au luat foc. Cei doi șoferi au suferit răni și au fost transportați la Spitalul din Țăndărei pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate.
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului i-au testat pe conducătorii auto cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că niciunul nu consumase alcool.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.