Două mașini au căzut duminică noapte într-o groapă săpată de RADET în Sectorul 6 al Capitalei. Consilierul municipal Ciprian Ciucu susține că groapa era prost semnalizată. "În zona Aleea Compozitorilor nr. 13, Sector 6, într-o groapă prost semnalizată unde se desfășoară o lucrare Radet, au căzut două auto, unul în totalitate, iar celălalt partial. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime omenești, revin cu detalii...", a scris Ciprian Ciucu pe Facebook, postând poze de la fața locului.
- Publicitate -
Unul dintre șoferi, cel din mașina intrată complet în groapă, a fost dus la spital, pentru că acuza dureri de spate, a mai menționat consilierul.
Când a căzut a doua mașină în groapă, primul șofer nu reușise încă să iasă din mașină.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție și ambulanțe.
"În jurul orei 21,30, două autovehicule care circulau pe Aleea Compozitorilor dinspre bd. 1 Mai, în momentul în care au ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13 au căzut într-un șanț săpat în carosabil, parte a unei lucrări de termoficare RADET. Din eveniment a rezultat rănirea ușoară a unuia dintre conducătorii auto. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor evenimentului rutier, cât și pentru stabilirea modului de semnalizare a lucrării respective", a transmis Brigada Rutieră.