Două surori, în vârstă de 9 și 16 ani, au fost grav rănite după ce au fost lovite de un autoturism în timp ce traversau regulamentar pe o trecere de pietoni, pe DN1, în Bușteni.
- Publicitate -
Fetele au fost resuscitate la fața locului
În urma impactului, cele două minore au fost proiectate pe sensul opus de mers, unde au intrat în coliziune cu un alt autoturism. Ambele au rămas inconștiente pe carosabil.
Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare timp de zeci de minute, reușind să le stabilizeze. Ulterior, una dintre fete a fost transportată la un spital din București, iar cealaltă la o unitate medicală din Brașov. Ambele se află în stare gravă.
Trafic blocat pentru cercetări
Potrivit polițiștilor, cei doi șoferi implicați în accident, ambii în vârstă de 63 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Traficul pe DN1 a fost restricționat până la finalizarea cercetărilor efectuate la fața locului, conform știrileprotv.ro.