Droguri la pachet, primite din Spania! Doi români, prinși în timp ce ridicau un colet cu 9 kg de cannabis

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 261
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, anunță Poliția Constanța. 
La data de 6 aprilie a.c., două persoane, un bărbat, în vârstă de 41 de ani și o femeie, în vârstă de 24 de ani, au fost prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi preluat un colet ce conținea droguri de risc.
Coletul, expediat din Spania, prin intermediul unei firme de curierat, conținea aproximativ 9 kilograme de cannabis.
Acțiunea s-a desfășurat în contextul măsurilor întreprinse de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pentru combaterea traficului internațional de droguri, în care sunt implicate grupări infracționale ce au ca preocupări introducerea în țară de droguri de risc, respectiv cannabis și distribuirea acestora la nivel stradal.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
În cursul zilei de 7 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a celor doi, pentru 30 de zile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei