La data de 08.03.2014, în jurul orelor 00.25, pe raza Secției 5 Poliție din Constanța, Demirel A., de 19 ani, a amenințat o angajată a unui magazin alimentar cu un pistol air soft, făcând-o pe aceasta să îi dea un telefon mobil.
- Publicitate -
De asemenea, în aceeași noapte, tânărul s-a deplasat pe Șoseaua Mangaliei, unde a găsit un taximetrist, într-o stație de taxiuri. A repetat procedura, amenințându-l pe taximetrist și luându-i două telefoane mobile, un inel și o sumă de bani. Autorul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.