Duminică, 07 Iunie 2026

Durere fără margini. Un copil de 1 an și 4 luni și-a pierdut viața în piscina bunicilor, sub privirile îngrozite ale familiei

de Antonia IVAN Luni, 04 Mai 2026 218 1 min citire
Durere fără margini. Un copil de 1 an și 4 luni și-a pierdut viața în piscina bunicilor, sub privirile îngrozite ale familiei
O tragedie cumplită a lovit o familie din Craiova, după ce un băiețel de doar un an și patru luni a murit înecat în piscina bunicilor. Incidentul s-a petrecut în curtea acestora, în timp ce membrii familiei erau ocupați cu un client venit să cumpere căpșune.
Potrivit primelor informații, copilul se afla în vizită împreună cu mama sa și ar fi fost lăsat nesupravegheat pentru scurt timp. În doar câteva clipe, micuțul a ieșit singur în curte și a căzut în piscina în care se afla aproximativ jumătate de metru de apă.
Un vecin povestește că a auzit strigăte disperate de ajutor venind din gospodărie. Când a fost găsit, copilul era în stare critică. Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat minute în șir să îl resusciteze, însă fără succes, fiind declarat decesul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Întreaga comunitate este în stare de șoc. Localnicii descriu familia ca fiind una muncitoare și responsabilă, iar vestea i-a lăsat fără cuvinte. Copilul mai avea doi frați, care, potrivit vecinilor, s-ar fi aflat și ei în apropiere în momentul incidentului.
Un caz similar a avut loc recent și în județul Vrancea, unde un copil de patru ani și jumătate a fost găsit fără viață într-un lac, la distanță de locul în care fusese dat dispărut. Și în acel caz, intervenția autorităților a venit prea târziu, scrie ObservatorNews.ro.
Taguri
Articolul anterior Fotbal: Cristian Chivu a câștigat primul său titlu de campion ca antrenor, cu Inter Milano
Articolul următor Tenis de masă: Eliza Samara a punctat pentru România în victoria cu Taiwan, la Mondialele de la Londra

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei