Vineri, 05 Iunie 2026

Echipa Gărzii de Coastă, cea mai bună din țară la oină

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 09 Septembrie 2013 121 < 1 min citire
Echipa Gărzii de Coastă, cea mai bună din țară la oină
Pe stadionul "BNR" din București, a avut loc, duminică, 8 septembrie, turneul al doilea al Campionatului Național de Oină pentru seniori, competiție organizată de Federația Română de Oină, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Banca Națională a României, Jandarmeria Română și C.S. Straja București.
Echipa A.C.S. Frontiera Tomis Constanța și-a păstrat titlul național după ce a înregistrat două noi victorii în fața principalelor contracandidate, Straja București și Biruința Gherăiești, cu scorul de 18-15, respectiv 21-17.
"Pentru echipa constănțeană a fost al nouălea titlu național din istorie, din care patru consecutive, dovedind încă o dată că la ora actuală este cea mai bună formație a țării", au afirmat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Jucătorii Frontierei Tomis și-au mai adjudecat în acest an competițional Cupa Regelui (luna mai) și Cupa României (luna iulie), având ca obiectiv și cucerirea unui nou titlu național la oină în sală, competiție ce va fi organizată în luna decembrie.
Taguri
Articolul anterior Atenție, se oprește apa în Constanța!
Articolul următor Accident rutier în Constanța. Doi frați, la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei