Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea la pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare cu executare a lui Ahmed Mahmoud Mohamed Abdelghany Helaly, de 29 de ani, din Egipt, stabilit fără forme legale în Constanța, administrator, care a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Mircea George Nedelcu, de 26 de ani, din Constanța, care a fost trimis în judecată alături de egiptean, a fost achitat de magistrați. Prin sentință, judecătorii au dispus ca egipteanul să plătească societății păgubite suma de 391.143 lei. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, cetățeanul egiptean, în calitate de reprezentant al SC "Salma Trade" SRL, a indus în eroare reprezentanții SC "Layla" SRL cu ocazia încheierii și derulării unui contract de vânzare-cumpărare de tractoare uzate. În aceste sens, el a emis în fals două facturi fiscale în valoare de 359.400 de lei, privind achiziționarea a 47 de tractoare uzate despre care cunoștea că nu există.
Pe de altă parte, în sarcina lui Mircea George Nedelcu s-a reținut că, în calitate de agent de vânzări la SC "Layla" SRL Constanța, a acordat ajutor cetățeanului egiptean în vederea inducerii în eroare a firmei la care era angajat, inclusiv prin semnarea și ștampilarea celor două facturi fiscale emise de SC "Salma Trade" SRL, în valoare de aproape 400.000 lei, deși cunoștea că tractoarele respective nu există.