Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Elena Udrea află, astăzi, decizia în dosarul Hidroelectrica

de Alina DRACOPOL Luni, 04 Martie 2024 368 < 1 min citire
Elena Udrea află, astăzi, decizia în dosarul Hidroelectrica
Astăzi, 4 martie, este programată decizia istanței în dosarul Hidroelectrica, în care Elenea Udrea este acuzată de trafic de influență. Între timp, faptele s-ar fi prescris.
În condițiile prescrierii faptelor, Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea hotărî încetarea procesului penal din acest dosar. Curtea Supremă ar mai putea să aplice hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din iulie 2023, potrivit căreia toate dosarele închise pe motivul „marii prescripții” sunt contrare dreptului european.Elena Udrea a fost trimisă în judecată în acest dosar pentru că ar fi acceptat o mită de aproape 5 milioane de dolari de la Bogdan Buzăianu, pentru a interveni în sensul păstrării condițiilor negociate la o serie de controale cu Hidroelectrica.
Taguri
Articolul anterior RN de extrema dreaptă din Franţa face din imigraţie pilonul campaniei sale la europarlamentare
Articolul următor Zeci de percheziții, inclusiv la Constanţa! Acțiune de amploare într-un caz de obținere ilegală de ajutor de stat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei