Un elev, de 15 ani, de la Liceul "Emil Racoviță" din Galați se află, vineri, în stare gravă, la Spitalul de Copii din localitate, cu arsuri pe 25% din corp, după ce a făcut un experiment, inspirat, cel mai probabil, de pe internet.
- Publicitate -
Adolescentul se afla în camera de cămin din cadrul Colegiului "Costache Negri", când, inspirat de niște experimente de pe internet, în care se aprind diverse produse alimentare pentru a se vedea dacă au sau nu materiale plastice în ele, ar fi pus spirt pe un cub de brînză topită apoi i-ar fi dat foc, scrie Agerpres.
"Din ce am verificat și noi și am vorbit cu colegii și pedagoga, elevul ar fi turnat spirt și atunci a luat foc. A intervenit pedagogul nostru, care era pe hol, și a sunat la 112 și elevul a fost transportat la spital", a declarat directorul Colegiului "Costache Negri", Andra Ionescu.
Elevul este în clasa a IX-a, la științele naturii - biochimie, conform directorului Liceului "Emil Racoviță", Delia Humelnicu.
"A fost o curiozitate, ei sunt la vârsta la care sunt curioși. Uneori curiozitățile lor nu se termină așa cum trebuie", a spus directorul Liceului "Emil Racoviță", Delia Humelnicu.
Adolescentul a suferit două intervenții chirurgicale, dar medicii sunt rezervați în privința evoluției ulterioare.
"A suferit deja două intervenții chirurgicale. Va mai rămâne internat. Are arsuri de gradul doi pe 25 % din corp, pe torace, pe spate în partea cervicală și pe brațe", a declarat dr. Silvia Constantin Dinescu, medic la Spitalul de Copii Galați.