Vineri, 05 Iunie 2026

Elevii constănțeni, educați de polițiști prin proiectul "Civilizația șoselei"

de Sorin HULUBEI Vineri, 27 Mai 2016 232 < 1 min citire
Polițiștii constănțeni au participat, timp de două zile, la cea de-a IV-a ediție a proiectului regional "Civilizația șoselei", desfășurat la Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", din Constanța.
Proiectul propune o metodă alternativă de educare a tinerilor, printr-o formă plăcută de petrecere a timpului liber. Prin activitățile sale, acesta stimulează exersarea abilităților de conducător auto, siguranța în trafic, inovația și spiritul de competiție, oferind elevilor de liceu atât șansa de a-și împărtăși experiențele, cât și cea de a deveni modele pentru cei de aceeași vârstă. Concursul "Îndemânatic - Da, teribilist - Nu", s-a derulat pe două secțiuni, cea de îndemânare în conducere în poligon și verificarea cunoștințelor teoretice prin rezolvarea unui chestionar cu întrebări specifice. Activitățile din cadrul proiectului sunt continuate cu o masă rotundă cu tema "Cum aș modifica legea circulației?", activitate derulată în parteneriat cu polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Au participat și vor se vor alătura acestei inițiative elevi și profesori din București, Călărași, Urziceni, Medgidia, Iași și Vrancea. Tot în cadrul proiectului este prezentă la concurs și o delegație formată din profesori și elevi din Turcia, de la "Yenișehir Vocational and Technical Anatolian High School".
Taguri
Articolul anterior Secții de votare, amendate de pompieri
Articolul următor "Petreceam mai mult timp cu Garry Kasparov decât cu nevasta mea!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei