Elevii din Constanţa, învăţaţi cum să reacţioneze în caz de cutremur

de Alina DRACOPOL Marţi, 06 Februarie 2024 119
La Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman” Constanţa s-a desfăşurat, recent, un exerciţiu de evacuare în caz de cutremur. Activitatea a constat atât în pregătirea elevilor privind modul de comportare în caz de cutremur, precum şi modul de intervenţie şi acţiune a profesorilor şi a personalului auxiliar privind modul de evacuare în cazul unui astfel de eveniment.
În urma exerciţiului au fost evacuaţi aproape 200 de elevi, cadre didactice, personal auxiliar și nedidactic.
În această perioadă, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanta sunt prezenți în unitățile de învățământ, unde desfășoară activități de instruire a elevilor cu privire la modalitatea în care pot preveni situațiile de urgență, familiarizându-i totodată cu modul adecvat în care trebuie să acționeze în cazul producerii unui incendiu, a unui cutremur și a altor evenimente care le pot periclita viața.
Acțiunile de informare și educație preventivă a copiilor, organizate în școlile din județ, se derulează sub formă de lecții deschise, prezentări, exerciții și alte activități, adaptate fiecărei categorii de vârstă, precum și prin sesiuni teoretice și practice de pregătire în domeniul acordării primului ajutor.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei