Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Elevii, sfătuiți de polițiști, pompieri și medici să poarte uniformă

de Cuget Liber Vineri, 07 Martie 2008 466 1 min citire
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Școlar Județean, precum și ai unei policlinici medicale particulare din Constanța au participat, în cadrul proiectului educațional intern intitulat "Uniforma, între decență și independență" dezvoltat de Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", la o întâlnire cu elevii claselor IX - XII.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, în cadrul dialogului cu elevii au fost dezbătute motivele pentru care aceștia ar trebui să poarte uniformă școlară având în vedere prevederile Lg. 35 / 2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, care prevede stabilirea, de către consiliile profesorale, a cel puțin unui semn distinctiv, cum ar fi ecuson, uniformă sau eșarfă.
Totodată, fiecare din reprezentanții instituțiilor de mai sus a prezentat specificul profesiei sale în încercarea de a-i motiva pe elevi să poarte uniforma școlară ori însemnul distinctiv din dorință proprie și nu din obligație, ținând seama și de faptul că toate cele trei profesii reprezentate, și anume cea de polițist, pompier și medic presupun portul uniformei.
Elevii s-au arătat interesați de ceea ce presupune fiecare din cele trei profesii și de pericolele și de satisfacțiile pe care le încearcă polițiștii, pompierii și medicii în munca de zi cu zi și au participat în continuare la un concurs de cultură generală și dans sportiv.
Articolul anterior Romanian electricity resources hike 13% in January y/y on output growth, statistics show
Articolul următor Mesaje speciale pentru mame

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei