Joi, 04 Iunie 2026

ETNOBOTANICE confiscate de jandarmii din CONSTANȚA

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 02 Ianuarie 2014 184 1 min citire
ETNOBOTANICE confiscate de jandarmii din CONSTANȚA
Au vrut să înceapă anul 2014 visători, sub influența etnobotanicele, dar au fost observați de jandarmii care patrulau pe străzile Constanței. Este vorba despre doi constănțeni, de 27 și respectiv 31 de ani, care sunt cercetați, acum, de ofițerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanța. 
Aseară, în jurul orei 20,00, un echipaj de jandarmi care se afla în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice, în municipiul Constanța, zona Boema, a observat doi bărbați care-și confecționau țigarete și au început să se agite la vederea militarilor. Au făcut la "stânga-mprejur" și au mărit pasul. Au fost somați, s-au oprit și li s-a făcut controlul corporal sumar și al bunurilor pe care le dețineau. Asupra bărbatului de 31 ani, au fost găsite în buzunarul de la pantaloni, 11 plicuri care conțineau o substanță de culoare verde.
La cel de-al doilea bărbat , de 27 ani, din Constanța, au găsit în buzunarul interior de la geacă, alte șase pliculețe cu aceeași substanță. Cei doi au declarat că își consumă substanța uscată sub formă de țigări etnobotanice. Pe numele lor au fost întocmite actele de constatare a faptei, iar cele 17 plicuri descoperite asupra lor vor fi înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.
Pentru siguranța cetățenilor, Jandarmeria Română recomandă celor care observă persoane cu comportament antisocial sau celor care sunt abordați de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunțe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.Pentru solicitări, cetățenii pot apela non-stop numărul unic de urgențe 112.
Taguri
Articolul anterior A fost prins criminalul care a ucis în noaptea de Crăciun
Articolul următor Urna cu cenușa lui Sergiu Nicolaescu, înhumată la cimitirul Bellu Militar din București

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei