Exercițiu militar pe Dunăre, cu două monitoare și o vedetă blindată

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 18 Iulie 2021 215
Peste 70 de militari din Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie din Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” au participat, în perioada 12-14 iulie, la exercițiul „Danube Protector 21.08”. Trei nave militare fluviale, respectiv două monitoare și o vedetă blindată, au efectuat proceduri de supraveghere a căilor de comunicații fluviale în sectorul cuprins între km 176-220, precum și acțiuni de apărare a proximității malurilor fluviului Dunărea. Exercițiul a urmărit consolidarea deprinderilor militarilor de a deservi aparatura și sistemele de la bord, precum și dezvoltarea procedurilor de protecție a căilor de transport fluvial din zona de responsabilitate. Totodată, acest exercițiu a reprezentat o bună oportunitate pentru formarea deprinderilor noilor militari din echipaj, respectiv verificarea nivelului de pregătire al celorlalți marinari de la bord.
Prin activitățile de instruire desfășurate, marinarii militari români contribuie la asigurarea capacității de reacție a Alianței, precum și la întărirea posturii de descurajare a amenințărilor din proximitatea estică a NATO. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei