Duminică, 07 Iunie 2026

Experții europeni vor începe, mâine, misiunea de monitorizare a activității Ministerului Public

de Cuget Liber Luni, 04 Mai 2009 423 1 min citire
Experții europeni vor ajunge astăzi, 4 mai, în România, iar mâine, 5 mai, vor începe misiunea de monitorizare a îndeplinirii obi-ectivelor 3 și 4 din mecanismul de cooperare și verificare, prima vizită vizând Ministerul Public, a declarat, ieri, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru agenția NewsIn.
Al treilea obiectiv (benchmark) se referă la continuarea realizării unor anchete profesionale și imparțiale în cazul sesizărilor de corupție la nivel înalt, care intră în competența Ministerului Public, iar al patrulea vizează adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și luptă împotriva corupției, în special în administrația locală, obiectiv care intră în atribuțiile Ministerului Administrației și Internelor.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a precizat, ieri, că misiunea de monitorizare va dura câteva zile și că, în acest moment, nu se știe dacă experții vor ajunge și la MAI.
Prima misiune de monitorizare a Comisiei Europene se va desfășura, în perioada 4 - 7 mai, la Ministerul Public, a declarat, pe 25 aprilie, procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, care a adăugat că raportul din vară va reflecta în mod pozitiv activitatea Parchetului. "Experții vor veni în luna mai pe fiecare benchmark în parte. La Ministerul Public vor veni chiar în săptămâna 4 - 7 mai. Suntem foarte pregătiți", a spus Kovesi la Realitatea TV.
Potrivit lui Kovesi, Ministerul Public și-a îndeplinit sarcinile care i-au fost impuse de Comisia Europeană și activitatea sa va fi reflectată în mod pozitiv de raportul din vară. "Am făcut și o listă cu toate progresele și cu toate obiectivele pe care le-am avut de îndeplinit și pe care le-am îndeplinit. Activitatea Ministerului Public a fost reflectată în mod pozitiv. În ceea ce privește Ministerul Public, am reușit să ne îndeplinim obligațiile care ne-au fost impuse", consideră procurorul general.
Articolul anterior Șapte tineri au fost prinși cu droguri, la Costinești și Mamaia
Articolul următor Doi tineri din Moșneni și-au pierdut viața într-un accident rutier, între Amzacea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei