Joi, 04 Iunie 2026

Explozie puternică! Un copil de un an și două luni A MURIT

de Cuget Liber Duminică, 25 Noiembrie 2018 138 < 1 min citire
Explozie puternică! Un copil de un an și două luni A MURIT
Un copil a decedat și un altul a ajuns la spital cu arsuri la nivelul căilor respiratorii, în urma unei explozii în imobilul în care se aflau din Vatra Dornei, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, în urma intervenției lucrătorilor ISU a fost găsit în interiorul locuinței un copil decedat, în vârstă de 1 an și două luni.
Mama acestuia și un alt copil în vârstă de 2 ani și opt luni cu arsuri la nivelul căilor respiratorii, au fost transportați la spital.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că nu se cunoaște cauza și împrejurările în care s-a produs explozia, dar se așteaptă criminaliștii împreună cu care urmează să se facă cercetarea la fața locului. 
Sursă: Agerpres
Taguri
Articolul anterior ​Siria: Peste 100 de persoane au fost rănite în Alep, într-un atac cu gaz toxic, condus de rebeli
Articolul următor O barjă cu 3.300 de tone de cereale s-a scufundat în Marea Azov

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei