O explozie urmată de incendiu s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură de membru superior, potrivit Agerpres. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a combinatului, însă autoritățile și operatorul economic dau asigurări că oamenii nu sunt în pericol. Incendiul a fost lichidat după câteva ore.
- Publicitate -
Incendiul izbucnit la coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac a Combinatului Chimic Azomureş a fost lichidat miercuri dimineața, urmând ca o echipă experţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de adjunctul inspectorului general, să se deplaseze la Târgu Mureş, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.
„Coloana de sinteză de la instalaţia de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenţie. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanţe periculoase în atmosferă", potrivit DSU.
ISU Mureş precizează că nu există niciun pericol pentru populaţie sau personalul operatorului, dar a fost activată grupa operativă pentru gestionarea evenimentului.
Operatorii instalatiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată și au oprit in siguranta instalatia Amoniac 3.
„Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. (...) Nu există pericol pentru comunitate", susțin și reprezentanții Azomureș.
În plus, vântul bate dintr-o direcție care îndepărtează pericolul ca norul cu eventuale noxe degajat în urma exploziei să se îndrepte către municipiul Târgu Mureș.
Cauza evenimentului a fost identificată chiar de operatorii instalației. Potrivit reprezentanţilor combinatului, este vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Incendiul a avut loc în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platformă.
„Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet", dă asigurări Azomureș.
Persoana rănită a fost externată din Serviciul de Urgență, mai precizează compania.
Sursa: Digi24.ro