Vineri, 05 Iunie 2026

Face pușcărie pentru că și-a ucis prietenul într-un accident rutier

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 04 Aprilie 2011 581 < 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins ca nefondat recursul declarat de un bărbat de 42 de ani, din Constanța, care a fost condamnat la pedeapsa de doi ani și cinci luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Magistrații au modificat însă pretențiile civile.
Astfel, inculpatul Fetin Borali va trebui să plătească familiei părții vătămate 40.000 de lei reprezentând daune morale și nu 25.000 de lei, așa cum decisese Tribunalul Constanța. Sentința este definitivă, astfel că judecătorii urmează să o pună în executare.
Borali este acuzat că, în aprilie 2008, din cauză că a condus un autoturism cu viteză, la ieșirea din localitatea Valu lui Traian, a intrat cu mașina într-un tir. Impactul a fost atât de violent încât prietenul lui, Dragoș Amititeloaie, de 32 de ani, agent la firma Zip Escort, și-a pierdut viața pe loc.
Polițiștii de la Rutieră au constatat că Borali s-a urcat băut la volan și că avea permisul de conducere reținut din 18 iulie 2006, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Articolul anterior Sentință în cazul unor traficanți de droguri
Articolul următor Îl prinde bătrânețea la pușcărie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei