Vineri, 05 Iunie 2026

Fals patron, urmărit internațional de polițiști

de Carmen MOCANU Vineri, 15 Ianuarie 2010 293 < 1 min citire
Un bărbat a fost dat în urmărire internațională de polițiștii constănțeni după ce a comis mai multe infracțiuni de natură economică.
Potrivit anchetatorilor, pe numele lui Valeriu Teodorescu, în vârstă de 49 de ani, a fost emis, în anul 2005, un mandat de executare a pedepsei închisorii, pe o perioadă de patru ani, deoarece a comis mai multe infracțiuni economice.
Oamenii legii au precizat că, în cursul anului 2005, în calitate de asociat al mai multor societăți comerciale, Teodorescu a comercializat mai multe produse alimentare fără a înregistra în evidențele contabile aceste operațiuni. Mai mult, el s-a sustras și de la plata impozitului și a TVA-ului datorat, și a creat, în anul 2005, un prejudiciu de aproximativ două miliarde și jumătate de lei, la vremea respectivă.
În prezent, polițiștii au informații că bărbatul se deplasează pe raza mai multor localități din țară unde se prezintă ca administrator al unor societăți comerciale și încearcă să achiziționeze diferite cantități de produse, eliberând pentru plată documente în fals.
Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliție sau să apeleze gratuit numărul de telefon 112.
Articolul anterior Copil de nouă ani, accidentat mortal în localitatea Amzacea
Articolul următor Năstruț nu știa că Ciobanu se chinuia să-i recupereze salariile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei