Luni, 15 Iunie 2026

Femeie atacată pe stradă, în municipiul Constanța. Agresorul fost arestat

de Andreea CARAUA Luni, 15 Iunie 2026 53 1 min citire
Femeie atacată pe stradă, în municipiul Constanța. Agresorul fost arestat
Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii municipiului Constanța – Secția 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, în vârstă de 49 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
Astfel, la data de 13 iunie, în jurul orei 22:30, oamenii legii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat, a agresat fizic, pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu din municipiul Constanța, o femeie, de 27 de ani, după care a părăsit zona într-o direcție necunoscută.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificat, la scurt timp, un bărbat, de 49 de ani.
Conform prevederilor legale, persoanei vătămate i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
La aceeași dată, în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 14 iunie, acesta a fost prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Activitățile au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale.
Taguri
Articolul anterior Poliția rutieră a făcut prăpăd pe străzile din Constanța. Amenzi de 343.000 de lei în două zile!
Articolul următor Declarații privind stimulentele financiare acordate personalului nemedical din cadrul Spitalului Județean

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei