O femeie în vârstă de 94 de ani a fost găsită în viață după ce a petrecut trei zile și două nopți într-o pădure din județul Botoșani, unde se rătăcise.
- Publicitate -
Potrivit autorităților, bătrâna plecase de acasă sâmbătă, în jurul prânzului, din localitatea Concești, pentru a culege ciuperci și urzici. Momentul în care a ieșit din gospodărie, cu o sacoșă în mână, a fost surprins de o cameră de supraveghere. Femeia a fost însoțită de doi dintre câinii pe care îi crește.
După ce aceasta nu s-a mai întors acasă, fiul său a alertat autoritățile prin apel la 112, declanșând o amplă operațiune de căutare. Zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și voluntari au participat la acțiuni, verificând aproximativ 300 de hectare de teren accidentat.
Femeia a fost găsită după două zile de căutări, la aproximativ 5 kilometri de locuință, într-o zonă împădurită. Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au precizat că aceasta era conștientă în momentul găsirii și a fost preluată de un echipaj medical pentru evaluarea stării de sănătate.
Salvatorii spun că cei doi câini care o însoțeau au avut un rol important în supraviețuirea femeii, protejând-o în timpul nopților reci și de eventuale pericole din pădure.
Femeia le-a declarat polițiștilor că s-a rătăcit și nu a mai reușit să găsească drumul spre casă. După evaluarea medicală, aceasta urmează să fie externată și să revină la domiciliu, conforn ȘtirileProTV.ro.