Duminică, 07 Iunie 2026

Festivitate cu ocazia aniversării a 76 de ani de protecție civilă în România

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 28 Februarie 2009 167 < 1 min citire
Vineri, în sala mare a Prefecturii Constanța a avut loc festivitatea dedicată aniversării a 76 de ani de Protecție Civilă în România, la care au fost prezente oficialități locale și invitați.
Colonel Viorel Costache, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" Constanța, a deschis seria "speach"-urilor, iar un sobor de preoți, în funcție cu ÎPS Teodosie, a ținut o slujbă religioasă. Un scurt istoric al protecției civile a fost ținut de col. dr. Neculai Coman, fost șef al ISU "Dobrogea", iar mesajul vice-primului ministru și ministrului Administrației și Internelor, Dan Nica, a fost transmis de lt. col. Tache Tudor.
Mesajul Prefectului Constanța a fost transmis de Claudiu Palaz, iar al Consiliului Județean de Cristian Darie.
Fiecare dintre vorbitori a ținut să menționeze importanța pe care o reprezintă activitatea de Protecție Civilă, al cărui scop este salvarea de vieți și de bunuri materiale aparținând cetățenilor.
Articolul anterior Un hoț a intrat pe geamul lăsat deschis de proprietara casei
Articolul următor Fostul lider al PNG Constanța s-a înscris în PD-L

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei