Vineri, 05 Iunie 2026

Un hoț a intrat pe geamul lăsat deschis de proprietara casei

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 28 Februarie 2009 231 < 1 min citire
Un bărbat a fost prins, în flagrant, de polițiștii Secției 4, în timp ce răscolea lucrurile dintr-un apartament, în care intrase prin efracție.
În cursul zilei de vineri, în jurul orei 12,00, Comnița Drăghici, de 49 de ani, a plecat pentru scurt timp de acasă, lăsând deschis unul dintre geamurile apartamentului situat la parter.
La scurt timp, după ce femeia a ieșit din scara blocului, un individ a intrat pe geam și a început să răscolească lucrurile proprietarei în căutare de bani.
El a fost prins, în flagrant, după ce femeia s-a întors în locuință. Când a văzut un necunoscut în locuința sa, proprietara a alertat vecinii, care au anunțat polițiștii.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și l-au identificat pe hoț.
Acesta se numește Memet Cocoș Toader, are 23 de ani, și este din localitatea Babadag, județul Tulcea.
Polițiștii au găsit asupra sa o brățară din aur în greutate de cinci grame, în valoare de 450 lei, care aparține proprietarei locuinței.
Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca, sâmbătă, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Articolul anterior Peste 500 de mașini din zona portului Constanța, verificate de polițiștii de frontieră
Articolul următor Festivitate cu ocazia aniversării a 76 de ani de protecție civilă în România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei