Joi, 04 Iunie 2026

Au căzut la "mica" înțelegere (?!) Final fericit într-unul dintre dosarele lui Călimărea Partea vătămată și-a retras acuzațiile în fața magistraților de la Judecătorie

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 10 Octombrie 2009 342 1 min citire
Happy-end într-unul dintre dosarele așa-zișilor interlopi constănțeni. Iar asta pentru că, vineri, în fața magistraților de la Judecătoria Constanța, partea vătămată Marius Lețea, cel care a depus plângere penală împotriva lui Lucian Călimărea, Gheorghe Răducanu și Vasilică Coșman,
și-a retras acuzațiile și a spus că numai are vreo pretenție penală ori civilă de la inculpați. Astfel că instanța urmează să ia act de consimțământul dat de Lețea și să înceteze procesul penal împotriva celor trei trimiși în judecată.
Călimărea, Răducanu și Coșman erau acuzați în acest dosar de comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2007, în timp ce se aflau în clubul "Crush", din Constanța, pe fondul unor discuții în contradictoriu, cei trei l-ar fi agresat pe Marius Lețea, provocându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Ancheta procurorilor a fost finalizată după un an, iar declarațiile martorilor oculari care au apucat să fie audiați de instanță au demonstrat că povestirile victimei nu prea aveau corespondent cu ceea ce spuneau martorii că ar fi văzut în realitate.
Amintim faptul că Lețea se constituise parte civilă în proces cu suma de 20.000 de lei, din care 16.000 de lei ar fi reprezentat contravaloarea unei operații la ochi, pentru că în urma bătăii administrate i s-ar fi deplasat globul ocular.
Articolul anterior Cei cinci care au speriat Constanța
Articolul următor Și-a amenințat, lovit și sechestrat fosta iubită, chiar a doua zi după ce a ieșit din penitenciar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei