Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fiul președintelui Asociației Județene de Box Constanța a fost pus în libertate l El a fost arestat, în luna noiembrie 2008, pentru că a omorât un om într-un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 12 Ianuarie 2009 808 2 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au respins recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și au dispus punerea în libertate a lui Gelu Matei, de 28 de ani, din Constanța, fiul lui Toma Matei, arbitru de box și președinte al Asociației Județene de Box Constanța. El a fost arestat, în luna noiembrie, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea or-ganelor de poliție și conducerea unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibare alcoolică peste limita legală. Oamenii legii au constatat că el se afla băut la volan, având o alcoolemie de 1,15 grame la mie.
Tragedia s-a petrecut la data de 25 noiembrie 2008, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona CET. Din cauza vitezei și a neatenției în conducere, Gelu Matei, care se afla la volanul unui autoturism BMW, a pierdut controlul mașinii, care a derapat și a pătruns pe trotuar, unde a lovit doi bărbați. De parcă nu ar fi fost de ajuns, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, sperând că se poate sustrage cercetărilor și răspunderilor ulterioare.
Polițiștii cunoșteau faptul că accidentul a fost provocat de șoferul unui autoturism marca BMW, seria 7, de culoare neagră și an de fabricație 1995 - 2001. Așa că au demarat imediat cercetările în vederea depistării autoturismului și, implicit, a proprietarului acestuia.
Pe de altă parte, victimele au fost transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean Constanța. Din nefericire, Eugen Husaru, de 51 de ani, din Constanța, a decedat la spital, iar Marian Ionuț Nica, de 37 de ani, a fost rănit ușor, cel din urmă fiind externat la puțin timp, după ce a fost consultat de medici.
La aproape șase ore de la producerea accidentului, polițiștii au dat de urma autoturismului, care era ascuns într-un garaj de pe strada Nehoiului. Imediat a fost identificat și șoferul, Gelu Matei, de 28 de ani, din Constanța, care, între timp, se deplasase la spital, pentru că… i se făcuse rău.
În urma deciziei Tribunalului Constanța, cercetările în dosarul privind accidentul se vor desfășura cu inculpatul în stare de libertate.
Articolul anterior Pescador turcesc capturat cu focuri de armă în apele teritoriale ale României
Articolul următor Un șofer beat a avariat trei autoturisme, la Hanul Piraților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei