Vineri, 05 Iunie 2026

FLAGRANT DNA la Constanța: șefa Direcției de Cultură, acuzată că a primit MITĂ!

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 10 Noiembrie 2022 1194 < 1 min citire
FLAGRANT DNA la Constanța: șefa Direcției de Cultură, acuzată că a primit MITĂ!
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța au organizat, zilele trecute, un flagrant care a vizat doi angajați ai Direcției Județene de Cultură Constanța. Este vorba despre directorul Magdalena Tiță și un inspector din cadrul instituției. Potrivit unor surse neoficial, Magdalena Tiță ar fi primit 2.000 de lei, pe care i-ar fi fi împărțit cu inspectorul Mădălina Cliante. Banii ar fi fost oferiți pentru eliberarea unui aviz în vederea construirii unui imobil.
În urma flagrantului, cele două urmează să fie audiate de procurorii anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Taguri
Articolul anterior Jucării și haine, susceptibile de a fi contrafăcute, estimate la 4 milioane de lei, depistate în Portul Constanța
Articolul următor Cetățean ucrainean cu permis auto fals, depistat în Portul Constanța

Comentează știrea

Pensionar
10 noiembrie 2022
Adevarata mita nu este 2000 lei !

Mita 2000 lei ! DNA ar trebui sa se ocupe de adevarata mita. Domnisoara , eu nu as fi publicat stirea asta deoarece suma este ca un bacsis/buchet de flori. Noapte buna si sa fim seriosi.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei