Joi, 04 Iunie 2026

Focuri de armă pentru prinderea unor braconieri

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 03 Septembrie 2012 193 < 1 min citire
Polițiștii Serviciului Poliției Delta Dunării au acționat, week-end-ul trecut, în zona Complexului lagunar Razelm - Sinoe, județul Constanța, pentru combaterea braconajului. În urma acțiunii, mai mulți bărbați s-au ales cu dosare penale și au fost confiscate ambarcațiuni și unelte de pescuit.
Astfel, polițiștii au realizat un control în zona limitrofă canalului Straja, unde au surprins trei persoane, cu vârste între 19 și 34 de ani, aflați într-o ambarcațiuni tip papuc cu motor. Aceștia aveau mai multe setci și plase monofilament și capturaseră șalău. La vederea oamenilor legii, suspecții au întors ambarcațiunea și au gonit spre lacul Razelm, în încercarea de a scăpa.
Pentru a-i opri, polițiștii au tras mai multe focuri de armă de avertisment în plan vertical și în motor, reușind după aproximativ patru sau cinci kilometri să-i prindă pe suspecți. Pe numele celor trei au fost întocmite dosare penale pentru braconaj.
Taguri
Articolul anterior Polițiștii detașați în Franța se întorc acasă
Articolul următor Ce au constatat polițiștii de la Rutieră pe drumurile ce duc spre Bulgaria

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei