Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fonduri europene, obținute cu acte false. DNA a intrat pe fir!

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 05 Octombrie 2021 339 1 min citire
Fonduri europene, obținute cu acte false. DNA a intrat pe fir!
Procurorii DNA Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Potrivit procurorilor, în cursul anului 2012, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente în care erau consemnate date false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 277.580 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: doi ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și și interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
Taguri
Articolul anterior BNR a lansat o nouă emisiune numismatică cu tema: 100 de ani de la înfiinţarea Institutului Cantacuzino
Articolul următor Evaziune fiscală cu zeci de mii de tone de motorină, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei