La doi ani după ce un uriaș scandal de proxenetism, în care au fost implicate și minore, a zguduit Constanța, inculpații din așa numitul dosar "Pink Cats" au primit lovitura vieții: ani grei de închisoare!
- Publicitate -
Margareta Drăguț, la ora comiterii faptelor profesoară la Colegiul "Mihai Eminescu", un polițist din cadrul Secției III, Lucian Borcea, și un fost jandarm, S.N.P., se aflau în fruntea grupării infracționale, al cărei creier era Claudiu Giorson Belecciu, chiar concubinul cadrului didactic.
Afacerea ilegală a fost pusă pe picioare începând din 2012. Capul rețelei ar fi fost Giorson Belecciu, care deținea salonul Pink Cats și era ajutat de mai multe persoane, fiecare având un rol bine stabilit: Margareta Drăguț este acuzată că ar fi postat pe diverse pagini web anunțurile pentru racolarea clienților, în timp ce agentul principal Lucian Borcea, din cadrul Secției 3 Poliție, "ținea de șase", anunțându-i pe proxeneți când erau controale ale colegilor. Plutonierul S.N.P., de la Gruparea Mobilă de Jandarmi "Tomis", este acuzat că ar fi pus la dispoziția grupării un apartament, unde se derulau întâlnirile amoroase cu clienții, în timp ce George Cristian Chirimbu este acuzat că ajuta la racolarea tinerelor. Mioara Duțu era recepționera salonului de masaj și, spun anchetatorii, mâna dreaptă a capului rețelei. În poveste s-a implicat și Narcis Mihai Negoiță, un taximetrist care le transporta pe prostituate la locurile de rendez-vous.
Atât locuințele suspecților, cât și salonul de masaj erotic de pe strada Dumbrava Roșie au fost percheziționate de oamenii legii.
Ani grei de închisoare
Pedeapsa cea mai mare în acest dosar a primit-o administratorul salonului de masaj, Claudiu Giorson Belecciu: 10 ani de închisoare cu executare, pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de minori, în formă continuată și proxenetism, în formă continuată.
Margareta Drăguț, fost cadru didactic al Colegiului Național "Mihai Eminescu", a primit 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.
S.N.P., fost angajat al Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, a fost condamnat la 5 ani cu executare pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, pentru trafic de minori, în formă continuată și pentru proxenetism, în formă continuată. De asemenea, polițistul Lucian Borcea va sta după gratii 5 ani și 4 luni, pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de minori, în formă continuată și proxenetism.
Mioara Duțu, recepționera salonului de masaj, a fost condamnată la 8 ani și 2 luni cu executare pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup și proxenetism, în formă continuată.
În același dosar au fost condamnați și Cristian George Chirimbu, care a primit 5 ani de detenție pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism. De asemenea, și Mihai Narcis Negoiță a primit sentința în acest dosar: 7 ani și două luni de închisoare.
Dinicu Gabriel, Abagiu Adrian și Mihalache Bogdan Iocovache vor sta după gratii câte 2 ani și opt luni, în timp ce Dencef Dumitru Alexandru și Stavăr Cristian au primit câte 3 ani.
Niazi Mustafa, Rădulescu Gabriel, Ali Miradasîl, Opriș Ion Aurel vor sta după gratii între doi ani și doi ani jumătate.
De asemenea, oamenii legii condamnă inculpata S.C. "PUB PINK CATS" S.R.L. la pedeapsa de 60.000 lei amendă penală. Mai mult, instanța obligă inculpații la plata sumei de 20.000 lei fiecare, cu titlu de despăgubiri civile-daune morale către fiecare victimă.
Decizia judecătorilor nu este definitivă.