Fostul polițist acuzat că și-a omorât bunicul rămâne condamnat la 15 ani de închisoare

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 513
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins, vineri, apelul declarat de fostul polițist Adrian Dorobanțu, astfel că el rămâne condamnat la pedeapsa de 15 ani de închisoare pentru că și-a omorât bunicul în bătaie. Decizia nu este, încă, definitivă, ea mai putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. În luna octombrie 2009, un bărbat a fost găsit mort în locuința sa, pe corpul lui fiind descoperite mai multe semne de violență. Ajunși la fața locului, oamenii legii au observat că Dumitru Udriște avea mai multe răni pe față și pe corp. Drept urmare, polițiștii au început să audieze rudele și vecinii celui mort. Printre lacrimi, cumnata decedatului a spus că vinovat de moartea bătrânului ar fi chiar nepotul acestuia, fostul polițist Adrian Dorobanțu, cunoscut ca o persoană violentă. Criminaliștii au prelevat probe din locuință, ei găsind mai multe pete de sânge pe covor și pe pereți. Luat la întrebări de anchetatori, nepotul a spus că el nu are nicio vină, dar au existat martori care l-au contrazis. Din primele cercetări, a reieșit că nepotul l-a bătut atât de tare pe bătrân încât acesta a murit. Adrian Dorobanțu este o veche cunoștință a oamenilor legii. În luna aprilie 2009, o femeie de 84 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a fost bătută de nepotul ei. Nu era altcineva decât bunica polițistului - pe atunci, Dorobanțu. Ioana Udriște, deși avea mai multe leziuni pe față, nu și-a acuzat nepotul, spunând că a căzut pe scări. Numai că omul legii a recunoscut, în cele din urmă, că a lovit-o pe bunica lui, spunând că anterior au avut mai multe discuții purtate în contradictoriu. El a fost cercetat administrativ de superiori, iar, în cele din urmă, i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei