Vineri, 05 Iunie 2026

Fostul preot care a ucis o adolescentă își așteaptă sentința

de Andra RAFTU Marţi, 29 Septembrie 2015 186 1 min citire
Fostul preot, Laurențiu Constantin Aspru  care a omorât o adolescentă de 15 ani, din Năvodari în Sâmbăta Mare a ajuns, ieri, în fața, magistraților Tribunalului Constanța. La al doilea termen al procesului, bărbatul a decis să își recunoască fapta și să fie judecat potrivit procedurii simplificate. Inculpatul a cerut instanței să fie judecat numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Magistrații au stabilit ca pronunțarea să aibă loc pe data de 12 octombrie.
Amintim că omorul a avut loc pe 11 aprilie 2015, în stațiunea Mamaia. Bărbatul a venit de la Bistrița Năsăud după ce a cunoscut-o pe adolescentă pe un site de escorte. Și-au dat întâlnire în stațiunea Mamaia, unde adolescenta locuia cu chirie. 
În timpul serii, cei doi s-au certat și într-un moment de furie a luat cablul de la fierul de călcat și a strâns-o de gât. Ulterior, fostul preot a sunat la 112 și a anunțat fapta. Oamenii legii au descoperit cadavrul fetei și la mai puțin de o oră au dat și de urma principalului suspect. 
Laurențiu Constantin Aspru a fost găsit la intrare în stațiunea Mamaia, într-un autoturism marca Volvo. La audieri el a recunoscut faptele și a povestit cum s-au desfășurat lucrurile.    
Taguri
Articolul anterior Nici să țipi nu mai ai curaj!
Articolul următor Accident rutier. O victimă!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei