Fostul șef al Poliției Constanța, comisarul șef Valentin Burlacu, a pierdut un proces intentat de un fost subordonat și trebuie să plătească, în solidar cu instituția în fruntea căreia s-a aflat, daune morale de 5.000 de lei. Fostul subordonat a pretins această sumă pentru că a fost retrogradat din funcție retroactiv și i s-a oprit din salariu în mod ilegal.
- Publicitate -
Astfel, pe 23 ianuarie 2012, prin dispoziția fostului șef al IPJ Constanța, nr. 730050, polițistul constănțean a fost retrogradat din funcția de ofițer principal I în cea de ofițer I și i s-a diminuat coeficientul de salarizare, dar atenție (!), cu începere din data de 1.05.2010. Adică fix de la data la care fusese promovat, considerându-se că decizia respectivă a fost greșită.
În consecință, polițistul susținut de sindicatul din care face parte a depus o plângere în atenția magistraților Tribunalului Constanța, Secția Contencios Administrativ, care i-au dat câștig de cauză.
În prezent, sindicaliștii care-l susțin pe polițist pretind plata daunelor morale de la cms. șef Valentin Burlacu.
Mai multe informații în ediția de mâine.