Fostul director general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost adus joi la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în cadrul unei noi etape a anchetei de corupție în care este vizat. Acesta se află deja în arest preventiv, măsură dispusă de Tribunalul Cluj.
- Publicitate -
Potrivit informațiilor din anchetă, procurorii urmează să efectueze percheziții informatice asupra dispozitivelor ridicate în urma descinderilor anterioare. Este vorba despre telefoane, laptopuri și alte medii de stocare, care ar putea conține probe relevante pentru dosar. Anchetatorii încearcă să reconstituie modul în care ar fi funcționat o presupusă rețea implicată în fraudarea examenelor pentru atestate profesionale ARR, precum și circuitul banilor din dosar.
Cristian Anton este acuzat de luare de mită în formă continuată, constituirea unui grup infracțional organizat și utilizarea de informații nedestinate publicității pentru obținerea de foloase necuvenite. La perchezițiile anterioare, anchetatorii ar fi descoperit sume importante de bani, inclusiv aproximativ 500.000 de euro. În dosar apar interceptări și discuții care ar descrie mecanismele prin care candidații ar fi fost ajutați să promoveze în mod fraudulos examenele. Ancheta vizează presupuse acțiuni desfășurate în mai multe județe, iar în cauză sunt cercetate mai multe persoane, inclusiv administratori de școli de șoferi și centre de pregătire profesională.
Procurorii continuă investigațiile pentru stabilirea întregii rețele și a fluxului financiar din dosar, iar perchezițiile informatice sunt considerate o etapă esențială pentru clarificarea probelor electronice, conform Știripesurse.ro.
Sursă foto: Octav Ganea